Biografie Stephen King




       Stephen Edwin King s-a nascut la Portland, Maine, in 1947, al doilea fiu al lui Donald si Nellie Ruth Pillsbury King. Doi ani mai tarziu, tatal sau, care era ofiter de marina, a iesit "sa-si cumpere tigari" si nu s-a mai intors, lasand in urma o multime de datorii. Crescut numai de mama, micul Steve a avut o copilarie grea, marcata de repetate mutari dintr-un oras in altul, pana la stabilirea la Durham, in 1958, unde se gasea familia materna.

In Durham-ul copilariei mele, viata era putin sau chiar deloc fardata. Mer­geam la scoala cu co­pii care purtau luni la rand aceeasi linie de mizerie in jurul gatului, copii cu pielea numai rani si iritatii, copii care, din pricina arsurilor netratate, aratau infiorator la fata, ca niste mere uscate, copii trimisi la cursuri cu pietre in sufertas si cu nimic altceva decat aer in termos. Nu era Arcadia; in cea mai mare parte, era Dogpatchul din benzile des­nate cu Lil' Abner, lipsit insa de efectul c­mic. (Despre scris)


       In anii '50, copilaria tanarului Steve a fost marcata de matineele pe care le vedea sambata, unde se proiectau mai ales filme de groaza si SF. Cinematograful ii va forma astfel gustul pentru horror, cum vom vedea mai tarziu in Orasul bantuIT , iar procedeul scrierii cinematografice il va influenta considerabil.
 
Departe de mine gandul la dulcegarii; departe de mine gandul la sentimentele inaltatoare; departe de mine gandul la Alba-ca-Zapada si ai sai sapte pitici blestemati. La treisprezece ani, voiam monstri care devorau orase intregi, cadavre radioactive care ieseau din ocean si inghiteau surferi si fete cu sutiene negre care aratau ca vai de ele.
Filme de groaza, filme science-fiction, filme despre gasti de adolescenti pusi pe rele, filme despre ratati pe motociclete - astea erau lucrurile care-mi starneau interesul.




       Steve a fost un adolescent nesigur pe el, bantuit de teama ridicolului si haituit de rautatile colegilor de clasa. Pentru a scapa de suferinta cotidiana, si-a gasit consolarea in lectura - a citit pentru prima oara Lovecraft, pe care l-a descoperit in 1960 intr-un cufar plin cu carti de groaza care apartinusera tatalui sau, scriitor amator. Povestirile lui Lovecraft au avut o influenta decisiva asupra lui - a inceput imediat sa scrie povesti la o masina de scris careia ii lipsea tasta n, ca in Misery, si "a publicat", impreuna cu fratele sau, ziarul Dave's Rag (Fituica lui Dave).

       Intre 1962 si 1966 a frecventat Liceul Lisbon Falls, a publicat I Was a Teenage Grave Robber in Comic Review si a lucrat la primul sau roman apocaliptic, The Aftermath, care insa va ramane neterminat. In primul an de liceu a scris romanul Rage, publicat in 1977, apoi, un an mai tarziu, a redactat The Village Vomit (Voma satului), o parodie satirica a ziarului scolar.


[...] trei dintre prietenii mei radeau atat de tare in spatele salii, ca doamna Raypach (Rat Pack pentru voi, amici) s-a apropiat de ei ca sa afle ce era asa comic. A confiscat The Village Vomit, pe care, fie dintr-o mandrie exagerata, fie dintr-o naivitate aproape incredibila, imi trecusem numele ca Redactor-Sef & Glumet Suprem si, la terminarea orelor, pentru a doua oara in cariera mea de elev am fost chemat in biroul directorului din cauza unui lucru pe care-l scrisesem.

In ultimul an de liceu, a lucrat la sectia de vopsitorie de la Worumbo.

[...] munca era grea si plictisitoare, fabrica insasi fiind o darapanatura infecta pe malul apelor poluate ale raului Androscoggin si care semana cu un atelier muncitoresc dintr-un roman de Charles Dickens - dar aveam nevoie de bani. Mama primea un salariu de mizerie ca menajera la un stabiliment pentru bolnavii mintal din New Gloucester [...].

In urma acestei experiente, a scris povestea Graveyard Shift (Schimbul de noapte) pe care a vandut-o revistei Cavalier pentru doua sute de dolari.

Mai vandusem si alte povestiri inainte de asta, insa imi adusesera un total de doar saizeci si cinci de dolari. De data aceasta incasam de trei ori pe-atat - si dintr-o singura lovitura. Mi s-a taiat rasuflarea, credeti-ma. Eram bogat.

       Intre 1966 si 1970 a urmat cursurile Universitatii Maine din Orono, specialitatea engleza, a participat la demonstratiile impotriva razboiului din Vietnam, a lucrat la biblioteca facultatii, a publicat primele sale povestiri si a tinut in Maine Campus, revista facultatii, rubrica permanenta "King's Garbage Truck" ("Autogunoiera lui King") in care se observa gustul pentru provocare.
Ca reactie impotriva cluburilor elitiste ale facultatii, si-a creat propria confrerie, pe care a numit-o Nitty Gritty Up Tight Society for a Campus with More Cools. Tot in aceasta perioada trena prin baruri cu colegii sai radicalisti, se droga si asculta muzica folk. Toata aceasta perioada o vom regasi in partea a doua a colectiei de povestiri Hearts in Atlantis , publicata in 1999.



In iunie 1970 a obtinut licenta in literatura, un certificat de profesor de liceu si o diploma pentru elocutiune si arta dramatica.

       In 1971 s-a casatorit cu Tabitha Jane Spruce, viitoarea scriitoare si poeta T. King, cu care a avut trei copii: Naomi Rachel (n. 1972), Joseph Hillstrom (n. 1974) si Owen Phillip (n.1979).

Ne-am intalnit pe cand lucram intr-o biblioteca si eu m-am indragostit de ea in timpul unui seminar de poezie in toamna lui 1969, cand eu eram in ultimul an si Tabby in primul. M-am indragostit de ea in parte pentru ca intelegeam ce facea cu munca ei. M-am indragostit pentru ca ea intelegea ce facea. M-am indragostit de ea si pentru ca purta o rochie neagra sexy si ciorapi de matase, de genul acelora care se prind cu jartiere.

       O vreme a trait intr-o rulota si a lucrat intr-o spalatorie industriala, apoi a gasit un post de profesor de engleza la Hampden Academy, Maine. O viata grea, plina de lipsuri, care-l va duce la alcoolism. A inceput sa scrie Carrie, dar, fiindca romanul nu avansa deloc, l-a aruncat la gunoi. Tabitha insa, care nu se indoia de talentul lui, l-a recuperat si l-a convins sa-l duca la bun sfarsit. In 1973 declicul s-a produs: Doubleday a acceptat Carrie, iar New American Library a cumparat drepturile de publicare a editiei de buzunar cu suma record de 400 000 de dolari. La scurt timp dupa aparitia romanului, mama sa a murit de cancer. In 1975 familia King si-a cumparat prima casa la Bridgton, Maine, iar Stephen King a publicat Salem's Lot la Doubleday.

De acum inainte, King isi va consacra viata exclusiv creatiei literare si, intr-o mai mica masura, productiei cinematografice.

Romanele sale se vor derula dupa o schema bine pusa la punct: in concretul vietii cotidiene irump anormalitatea, frica si oroarea, in cadrul luptei intre fortele Tenebrelor si cele ale Luminii. Apare tipul omului pozitiv, deschis catre ceilalti, care invinge dificultatile cu ajutorul credintei si curajului si care are simtul valorii umane si al socialului. De multe ori copiii sunt personajele favorite, ei depasesc obstacolele gratie imaginatiei lor bogate. Adultii invingatori sunt cei care au un suflet de copil.

In 1977 King si-a vandut casa si a emigrat in Anglia de unde s-a intors dupa trei luni. In 1978 a tinut cursuri de literatura si creatie literara la Universitatea din Maine.

In 1980 s-a mutat la Bangor, in Maine, intr-o superba casa in stil victorian si a donat bibliotecii Universitatii din Maine manuscrisele primelor sale romane, unele dintre ele nefiind niciodata editate.

        Doi ani mai târziu, a început colaborarea cu Peter Straub pentru romanul Talismanul. În tot acest timp a continuat să publice, a bătut toate recordurile de vânzare şi a primit numeroase premii. Tot în 1982 a adoptat pseudonimul Richard Bachman pentru a publica mai ales romanele din tinereţe. În ciuda biografiei fictive a lui Bachman, împinsă până la publicarea unei fotografii la fel de fictive pe supracoperta volumului Thinner, personalitaea uşor de recunoscut a lui King deconspiră farsa. Demascat, Richard Bachman moare paşnic de “cancer la pseudonim”, iar Stephen King suspendă munca la Misery, roman pe care îl va finaliza şi îl va publica abia în 1987.  Cu toate acestea, King a mai folosit o dată acest pseudonim publicând în 1996 The Regulators; din nota editorului aflăm că soţia defunctului Bachman, decedat în 1985, a găsit în podul casei un manuscris vechi pe care a hotărât să-l publice postum. Când cititorii au aflat că Bachman nu era altcineva decât un dublu literar al lui King, vânzările romanelor lui Bachman au explodat.

        În toată această perioadă, King s-a opus unui proiect de lege împotriva pornografiei, a apărut pe coperta revistei Times cu ocazia apariţiei romanului Oraşul bântuIT şi şi-a expus opiniile democrate şi ecologiste. Interesat de cinematografie, a început să scrie scenarii şi a avut rolul principal într-unul din scheciurile Creepshow, regizate de George Romero după unul dintre scenariile sale.

        A participat la finanţarea construirii unui Centru al artelor şi al muzicii din Massachussets, care poartă numele mamei sale, şi a unei aripi suplimentare a bibliotecii municipale din Bangor. Lista donaţiilor şi a burselor pentru studenţi este impresionantă. Bogat şi celebru, a început să fie hărţuit de fani, nemaiputând ieşi în public fără gardă de corp. Toată această perioadă se va regăsi în romanul Misery, în care Annie Wilkes, o admiratoare detracată, constrânge un scriitor să scrie romanul pe care şi-l doreşte.

        Ca membru al formaţiei The Rock Bottom Remainders, a dat numeroase concerte, mai ales la convenţia Celor mai buni vânzători de cărţi din Anaheim, California, iar în 1994 a străbătut cu motorul Statele Unite (7000 km), susţinând prin acest proiect librăriile independente.

        În iunie 1999 Stephen King a fost lovit de o furgonetă, în timp ce se plimba şi citea pe marginea unui drum în pantă din Maine. Rănit grav, a stat în spital trei săptămâni, timp în care a suferit numeroase intervenţii chirurgicale şi a urmat terapie fizică. Ulterior a cumpărat acest vehicul pentru a-l trimite la un cimitir de maşini.

        David Brown mi-a re­fă­cut pi­cio­rul după cinci ope­raţii chi­rur­gi­cale ma­ra­ton din care am ie­şit slab, vlă­guit şi aproape la ca­pătul re­zis­tenţei. Am ie­şit şi cu cel puţin o spe­ranţă de-a um­bla din nou pentru care să me­rite să lupt. De pi­cior mi-a fost prins un apa­rat mare din oţel şi fi­bră de car­bon nu­mit fi­xator ex­tern. Opt pi­roane lungi de oţel nu­mite tije Schanz tre­ceau prin apa­rat şi in­trau în oa­sele de dea­su­pra şi de sub ge­nunchi. Cinci tije de oţel mai mici ra­diau în ju­rul ge­nun­chi­ului. Acestea se­mă­nau des­tul de mult cu ra­zele unui soare de­se­nat de-un co­pil. Ge­nun­chiul în­suşi era imo­bi­li­zat. De trei ori pe zi, in­fir­mi­e­rele des­fă­ceau ti­jele mai mici şi pe cele mari, şi ba­di­jo­nau gău­rile cu apă oxi­ge­nată. Nu mi s-a în­tâm­plat ni­ci­o­dată să-mi moi pi­cio­rul în kerosen şi apoi să-i dau foc, dar, dacă s-ar în­tâm­pla, sunt si­gur că ar se­măna mult cu acea zil­nică în­gri­jire a ti­je­lor.

        Am fost in­ternat în spital pe 19 iu­nie. În ju­rul lui 25 m-am ri­di­cat pentru prima oară, bălăbănindu-mă cale de trei paşi până la o co­modă, pe care m-am aşe­zat cu pi­ja­maua de spital în poală şi cu ca­pul în pă­mânt, în­cer­când să nu plâng şi nereuşind. În­cerci să-ţi spui că ai avut no­roc, cel mai in­cre­di­bil no­roc, şi de obi­cei asta dă roade, pentru că e ade­vă­rat. Al­te­ori nu dă roade, asta e tot. Şi-atunci plângi.

        În decembrie 1999 a reînceput să scrie, iar în octombrie 2000 a apărut volumul On Writting (Despre scris).

        Apariţiile sale în public au fost din ce în ce mai rare; în aprilie 2002 a acceptat un scurt interviu Time Magazine.

        În martie 2003 a terminat seria The Dark Tower.

        Stephen King este un mare fan al baseball-ului şi al muzicii rock. Pentru a-şi împlini aceste pasiuni, a creat şi a finanţat postul de radio WZON în Bangor, care transmite meciuri de baseball şi difuzează muzică rock.

        În 2006 venitul anual al lui Stephen King a fost de 40 000 000 de dolari.


Home | Noutati | Biografie | Carti | Media | Resurse | webdesignagency.ro